Prăjiturici şi alte dulciuri.

Archive for the tag “racoros”

Cuburi de gheata cu menta si trandafiri

Inspirata de niste cuburi de gheata  cu trandafiri,  dedicate sampaniei si intalnirilor romantice,  am facut cuburile de gheata cu menta.

In tavitele speciale pentru cuburi punem frunzulite mici de menta proaspata, turnam apa (de preferat nu de la chiuveta) si dam la congelator. Vor iesi niste cuburi de gheata foarte simpatice si aromate pe care le putem folosi in paharele cu apa, limonada, fresh-uri si siropuri de casa. Aroma de menta e atat de proaspata si ne invioreaza.

Nu-i asa ca-i faina ideea?

Iata si varianta cu trandafiri!

gheata

gheata2

Prajitura cu piscoturi si fructe

Din categoria prajiturilor rapide si fara coacere va prezint prajitura ”Vara nu coc dar am ceva bun”….eu vara coc dar uneori trebuie sa improvizam ceva.

Cam ce ingrediente aveti nevoie:

–         1 pachet piscoturi

–         1 pahar ricotta (250g)

–         250g iaurt cu fructe

–         1 zahar vanilat

–         2-3 linguri sirop de fructe

–         100ml apa

–         Fructe de care vreti (eu am folosit o banana, 2 piersici mici ai un pahar de mure)

Cum facem:

Intr-un vas dreptunghiular punem o folie de plastic si aranjam piscoturile inmuiate in siropul dizolvat in apa. Inmuierea se face rapid pentru ca exista riscul ca piscoturile sa devina foarte moi.

Amestecam ricotta cu iaurtul de fructe si zaharul vanilat. Jumatate din aceasta comozitie o punem peste piscoturi. Dupa aceea asezam fructe taiate marunt. Va urma un alt rand de piscoturi inmuiate in sirop iar partea superioara se va acoperi cu cealalta jumatate de compozitie. La final ornam cu fructe proaspete.

Dam praji la frigider pentru doua ore si desertu-i gata!!! E un dulce racoros si foarte lejer, unde mai pui ca fructele ii aduc prospetimea de care avem nevoie vara.

Spor la prajiturit  fara foc!!!!

Pandispan cu visine

Ador vara pentru bogatia de fructe, miresme si culori. N-am timp cate retete de prajituri cu fructe exista si n-am vreme pentru cate idei am. Cu certitudine unul dintre deserturile de vara experimentat de toti este pandispanul cu visine. Combinatia dulce-acrisor este dorita de multa lume si da au aer usor racoritor desertului.

Pentru un pandispan cu visine (eu am folosit tava de la aragaz) avem nevoie urmatoarele ingrediente:

–         6 oua

–         250g zahar

–         250g faina

–         3 linguri ulei

–         1/2 lingurita praf de copt

–         un praf sare

–         un pachetel zahar vanilat

–         700 g visine fara samburi

     Mod de preparare:

Prima data spalam visinele ,le  scurgem bine si scoatem samburii.

Dam drumul la cuptor la 180 grade si ne apucam de pandispan. Batem ouale cu zaharul, sarea si zaharul vanilat pana cresc in volum si au o culoare albicioasa. Adaugam cate putin cele trei linguri de ulei. La sfarsit adaugam faina si praful de copt, cate putin si mestecand incet de jos in sus cu o paleta.

Compozitia se toarna in tava tapetata cu hartie de copt.

Urmeaza ploaia de visine prin care distribuiti visinele in compozitie (este bine sa le scurgem de zeama si eventual sa le dam prin putin amidon , asta ca sa nu se lase la fund).

Prajitura va sta la cuptor 20-25 minute pana capata o culoare frumoasa. Cand este coapta se scoate din cuptor si se lasa la racit in tava. Se taie in ce forme doriti. (nu uitati de zaharul pudra cernut peste ea).

Spor la prajiturit!!!!

 

 

 

Post Navigation