Prăjiturici şi alte dulciuri.

Archive for the tag “piersici”

Crumble cu piersici

Nu exista desert mai rapid decat crumble. Cred ca ne poate scoate din impas de cate ori suntem presati de timp ori daca apar pe neastepate niste musafiri. Totul e sa avem prin casa niste fructe zemoase si aromate.

Weekendul asta am facut de doua ori crumble, asta deoarece dupa prima degustare s-a votat ca neaparat trebuie repetata expeienta. Eu am folosit piersici cu putina lavanda (din cea alimentara) iar a doua zi am adaugat si niste boabe de struguri. Stiti cum mirosea in casa? …lavanda fina, piersica fructata, vanilie…de vis.

Reteta asta este pentru 4 portii si am folosit 4 vase individuale de ceramica rezistenta.

  Ingrediente:

–         3-4 piersici

–         1 lingurita de lavanda alimentara

–         4 lingurite rase de zahar brun sau alb

Pentru aluatul de deasupra:

–         25 g fulgi de ovaz

–         100g de faina

–         50 g de zahar

–         80g unt topit

–         un strop de vanilie

Mod de preparare:

Piersicile spalate se taie bucatele si se pun in formele de ceramica. Deasupra se presara cate o lingurita de zahar si cate un pic de lavanda.(daca aveti si va place)

Pentru aluat amestecam toate ingredientele solide dupa care turnam untul topit si vanila. Amestecam toate si vom obtine un aluat faramicios pe care il punem cu mana deasupra piersicilor.

 

Punem formele in cuptorul preincalzit la 180 de grade si  le lasam acolo cam 25-30 de minute, asta cam cat se rumeneste usor aluatul, cat lasa fructele zeama sau cat ii innebunim pe vecini cu mirosul.

Crumble se serveste cald. Putem adauga alaturi o lingura de inghetata sau o crema rece.

Pofta buna!

 

Reclame

Prajitura cu piersici

Saptamana trecuta am primit o comanda de prajitura cu piersici si am dat fuga la o reteta a lui Alison care imi facea de mult timp cu ochiul. Reteta ei este cu prune dar se preteaza foarte bine si la piersici. Unde mai pui ca se face foarte rapid….si tot asa se mananca!

Reteta originala: http://alison-trials.blogspot.ro/2012/07/prajitura-rasturnata-cu-prune-prune.html

Deoarece lucram contra cronometru am omis sa fac fotografie dupa ce am rasturnat prajitura. Oricum, daca aveti incredere in mine va zic ca in bucatarie era un miros demential de piersica coapta invaluita in voaluri de scortisoara si lamaie.

Ingrediente:

–         260g faina,
– 200 g zahar ,
– 1 lingurita cu virf de praf de copt,
– coaja rasa de la 1 lamiie,
– 200 ml iaurt sau lapte batut
– 100 ml ulei ,
– 2 oua,
– 5-6 piersici coapte si sanatoase
– 1/2 lingurita de unt,
– 3 linguri de zahar brun,
– 1 praf de scortisoara.

Mod de preparare:

Intr-o tava rotunda unsa cu unt se presara zaharul brun, scortisoara si se aseaza piersicile spalate si taiate in doua.

Pentru aluat amestecam ingredientele solide:faina, zaharul, praful de copt  iar in alt vas amestecam ingredientele lichide: iaurtul, uleiul, ouale si coaja de lamaie. Turnam compozitia lichida peste cea solida si mestecam bine pana se incorporeaza toate ingredientele. Aceasta compozitie o turnam peste piersici si dam la cuptor pentru cca 40min la 180grade (cuptorul sa fie incalzit in prealabil).

Cand este coapta si usor rumenita deasupra scoatem tava si lasam sa se raceasca 10-15 min apoi o rasturnam pe o fafurie. O putem pudra cu zahar si sa o savuram calda sau rece. Merge de minune o felie de prajitura alaturi de o cupa de inghetata.

prajitura cu piersici

Spor la prajiturit!!!

Tort simplu pentru Matei

Tortul de astazi e un tort simplu dar in acelasi timp special pentru ca e pentru Matei. Matei e primul meu copil si atunci cand l-am nascut, pret de o secunda timpul s-a oprit, soarele s-a destramat peste sufletul meu si prioritatile s-au schimbat in totalitate. Era cel mai cel (lucru obisnuit pentru o mama) si …uite asa au trecut 11 ani. Iubeste dulciurile dar sa nu fie prea dulci. Asa ca am facut rapid un tort nu prea dulce dar savuros.

   Blat:  2 foi de pandispan coapte in tava de la aragaz. Am copt o foaie simpla si una cu cacao, fiecare din 5 oua, 5linguri zahar, 5 linguri faina . Tava mea e ceva mai mare  asa ca daca aveti cuptor obisnuit merge blatul din 4 oua. La partea cu cacao adaugati o lingura de cacao.

Umplutura: 450 g smantana de calitate se pune la bain-marie si cand a ajuns la punctul de fierbere se adauga 200-250 g ciocolata (cu continut ridicat de cacao, sau de care va place) . Se amesteca bine pana ce toata ciocolata s-a topit si incorporat. Daca vreti sa fie mai dulce adaugati 2 linguri de zahar pudra. La aceasta compozitie mai puneti 100g unt si amestecati bine. Se da la rece pentru cel putin 30 minute.

Foile se taie in jumatate si se obtin 4 dreptunghiuri (eu am facut asa  ca sa obtin forma unei diplome si am folosit doar 3, dvs. puteti opta pentru orice forma). Dintr-un compot de piersici fructele bine scurse se taie feliiute.

Tortul se asambleaza asa: 1 foaie pandispan galben, crema, felii piersici

                                                 1 foaie pandispan cacao, crema, felii piersici

1 foaie pandispan galben

Ca sa-l dichisim pe masura il imbracam cu frisca facuta din 450 g smantana si zahar cat doriti. Diploma dulce pentru micul matematician este gata!

 

Post Navigation