Salata de ton si oua de prepelita
De multe ori vara, incropim cate o salata ca sa ne tina de foame , facem tot felul de combinatii si ne bucuram de toate deliciile verii.
Eu am facut de data asta o salata cu ton. Pe langa ton am adaugat legume proaspete si oua de prepelita ( ca tot ne-am luat prepelite).
Sper sa va fie de inspiratie pentru o mancare rapida si sanatoasa.
Ingrediente 4 persoane:
– 1 conserva ton maruntit sau bucati
– 1 ceapa rosie
– 3-4 rosii potrivite
– 1 lingura capere
– 8 oua de prepelita
– 1 lingura zeama de lamaie
– sare, piper
– 4 felii de paine prajita
Mod de preparare:
Prepararea este extrem de simpla si rapida. Prima data curatam, spalam si taiem julienne ceapa rosie. O presaram cu sare si o lasam asa cateva minute.
Intr-un bol amestecam apoi ceapa, tonul (scurs usor), rosiile taiate dupa dorinta, caperele, zeama de lamaie si condimentele.
Punem salata de ton in boluri iar deasupra asezam ouale de prepelita.
Servim cu paine prajita si cu bucurie ca vara mai dureaza.
Daca v-am facut pofta va invit in bucatarie!