Prăjiturici şi alte dulciuri.

Archive for the tag “coltunasi. ravioli”

Colţunaşi ca-n Bucovina sau ravioli ca-n Italia?

   Cine are legatura cu Bucovina probabil ca a savurat  coltunasii sau chirostele din zona. Umplutura lor poate fi cu branza de tot felul, cu magiun, cu prune, cu varza calita sau cartofi. Cele din urma se fac mai mult in zilele de post. In copilarie (si nu numai) am iubit acest fel de mancare si asteptam cu nerabdare sa o vad pe mama cum aliniaza chirostele, una cate una,  ca niste frumosi soldatei grasuti pregatiti sa fie devorati de burtile noastre flamande.

Nu vreau sa declansez o polemica coltunasi versus ravioli. Fiecare are locul sau binemeritat. In joaca mea de-a bucatareala ieri am conceput niste coltunasi cu branza sarata pe care i-am servit cu un sos de smanatana cu verdeturi. Farfuriile s-au golit intr-o clipita dar au ramas fotografiile.

Reteta e cam asa:

INGREDIENTE ALUAT – pentru 5 portii generoase

–         400 g faina

–         2 oua

–         150 ml apa

–         ½  lingurita sare

  Din aceste ingrediente se framanta un aluat taricel.

UMPLUTURA- 200 g branza de burduf sau de care va place

SOS DE SMANTANA CU VERDETURI:

–         2-3 catei usturoi

–         1 ardei iute

–         o legatura de patrunjel si cateva fire marar

–         250- 300 ml smantana

–         5og branza topita, 1 lingura unt

–         1 varf cutit nucsoara,sare , piper

MOD DE PREPARARE:

Din aluatul obtinut, pe o planseta de lemn , intindeti aluatul cu ajutorul merdenelei. Apoi , dupa preferinte taiati cu cutitul patrate sau cu forme rotunde. Se pune cu grija umplutura (cam o lingurita de branza) si se lipesc folosind acel aparat special( pe care eu tocmai ce l-am achizitionat ) sau cu rabdare luand fiecare bucata in mana si apasand cu degetele pe marginile coltunasului.

Pregatesti si sosul asa: intr-o lingura de unt calesti  foarte putin usturoiul si ardeiul iute, adaugi branza topita si smantana pana se topesc si devin lichide. Tai verdeata si o amesteci bine. Mai pui sare , piper si nu uita nucsoara (ii da un gust!!).

In timp ce tu muncesti pui o oala mai mare cu apa si sare la fiert. Cand    apa va clocoti dai facul mic si pui cu grija coltunasii la fiert. Ii fierbi cam 15 min amestecand din cand in cand cu o lingura de lemn. Cand sunt gata se vor strecura si clati printr-un jet de apa rece. Se pun frumos pe farfurii , se adauga sosul fierbinte si …la atac!

 Sfatul danamama: Ti-au ramas coltunasi de pe o zi pe alta si ti se par tari si buni de aruncat? Prajeste-i in ulei incins. Vor deveni crocanti si gustosi. Poate nu-i tocmai sanatos dar merita incercat.

 

Navigare în articole