Prăjiturici şi alte dulciuri.

Archive for the category “Prajiturici intreaba-invitatul raspunde sau 5+1 intrebari despre poezia din bucatarie”

Viorel Ilisoi in vizita la Prajiturici

263867_10150219233081890_610041889_7493646_4590109_n

Azi am un oaspete pe cinste si un prieten din vremurile cand credeam ca scriu poezie. Da, au fost vremuri din astea, cand versurile ocupau un loc important in inima mea.  In acea perioada am cunoscut oameni minunati pe care-i port in suflet. Chiar daca pare ca i-am uitat , nu este asa.

Cea mai vie amintire legata de Viorel Ilisoi are legatura cu rasul si cu poezia. Cred ca se intampla in anii 93-94 , iar noi tineri poeti ai pamantului moldav (Viorel Ilisoi, Dan Lungu, Cerasela Stosescu, Ana Maria Zlavog , eu….si cred ca mai era cineva) am fost invitati la Constanta de catre Marin Mincu.Povestea e lunga , dar ce imi amintesc cel mai bine este …rasul. De putine ori, in viata mea am ras atat! Are Ilisoi un umor de razi cat te tin balamalele…deci imaginati-va  cam cat am ras, pret de un drum dus -intors  Iasi -Constanta!!!

Jurnalistul Viorel Ilisoi are intr-un buzunar rasu’  iar in celalalt plansu’. Va invit sa intrati pe blogul lui http://www.viorelilisoi.ro/  unde veti descoperi  povesti adevarate si  un om de valoare.

Azi discutam despre chestii ce au legatura cu mancarea, poezia si copilaria 🙂

1.Ai avut o copilărie nu tocmai fericită. Există vreun fel de mâncare din copilărie după care tânjești?

– Nu am nostalgii culinare din copilărie. Îmi plăceau mult colțunașii cu brânză, îmi plac și acum, mănânc de câte ori mi-e poftă, deci nu le duc dorul. Mai degrabă tânjesc după atmosfera zilelor când se făceau colțunași acasă. Se turau motoarele unei adevărate industrii domestice: mama pregătea umplutura și frământa într-o covată cam cât sunt acum căzile de baie prin apartamente – mi-o amintesc intrând cu mâinile până la umăr în aluat, mâinile albe de la făină, nu mai știai unde se termină și unde încep mâinile ei, parcă era ea însăși făcută dintr-un aluat alb și dulce, însuflețit… Fetele mai mari tăiau foile de aluat și umpleau pătrățelele cu brânză. Fetele mai mici lipeau colțunașii. Le făceau margini frumoase, zimțate, cu furculița. Noi, mai mititei, căram coceni, puneam pe foc la cuptiorașul din curte.

Colțunașii erau un eveniment al întregii străzi. Eram mulți copii în familie, dar mai veneau și verișorii și copii din vecini, vedeai hoardele cum vin de-acasă cu lingurile în mâini și împresoară cuptiorașul, gata de asalt. Focul duduia, fumul rupea burlanul, colțunașii clocoteau într-un tuci uriaș. Bietul cuptioraș de lut căpăta deodată alura și frenezia unei locomotive cu aburi gata-gata să o ia din loc și s-o taie în lume prin fundul grădinii.

Când era gata prima șarjă, doi inși mai vânjoși răsturnau ceaunul într-un lighean pus pe jos, în ogradă, pe o pătură.  Se declanșa atacul. Pornea o bătălie adevărată pentru accesul la colțunași, cu linguri peste mână și peste cap. Vânătăile țineau uneori și până la următoarea tură de colțunași, peste două-trei săptămâni – fie la noi, fie la vecini. Nu vă puteți închipui ce hărmălaie era acolo! Vreo cinșpe-douăzeci de inși, copii și oameni mari, tropăiau în jurul ligheanului, plus zdrăngănitul lingurilor în lighean, plânsul celor mici, rămași pe de lături, cu mucii până la brâu, pocnetul strujenilor în foc, țipetele celor mari să se facă liniște. Și, peste toate, găgăiala gâștelor speriate.

Cei mai ofensivi se săturau primii. Ceilalți își lingeau lingurile pe margine, nu îndrăzneau să intre în învălmășeală. Abia la al doilea sau la al treilea ceaun ne săturam toți. Stăteam cu burțile în sus pe sub copaci, incapabili să ne mai mișcăm de atâta mâncare.

Odată, îmi amintesc, un văr de-al meu a mâncat atât de lacom și de mult, că pocnea. L-au ținut toată ziua într-un butoi cu apă de ploaie, până la gât, să-l sugă apa la burtă. Noroc că plouase cu câteva zile înainte. Dacă, Doamne-ferește, halea colțunași pe vreme de secetă, putea să moară!

Erau vremuri de belșug. Se făceau mâncăruri somptuoase și bune la toate sărbătorile de peste an, nu ca acum, doar la Paști și la Crăciun. Dar cozonacii, alivencile, pasca, fripturile, găluștile, răciturile aveau rânduiala lor la mâncat, era o anume solemnitate. La colțunași însă era buluceală, isterie, concurență, era ca-n junglă. Și nouă ne plăcea asta, chiar dacă nu scăpam de cucuie toată vara.

Pe urmă, la casa de copii îmi plăceau budinca de macaroane cu brânză, musacaua de cartofi cu carne, plăcintele cu brânză, făcute  chiar acolo, din alea cu vârticuș – de observat că toate sunt mâncăruri făcute la cuptor. Nici de astea nu mi-e dor fiindcă am tot mâncat pînă acum, au făcut parte din meniul meu obișnuit.

La cămin am mai mâncat și bătaie, dar nici după asta nu tânjesc.

2. În momentul de față ești la dietă (nu-i secret) și cred că este un demers nu tocmai usor. Ce mănânci cel mai des acum?

– Nu e secret. Când intru eu la dietă, brusc sunt invitat pe chestia asta la radio, la televiziune, diverse publicații îmi cer interviuri. Din păcate, doar cu ocazia asta. Cred că ar trebui să slăbesc mai des.

Acum mănânc tot ce mâncam și înainte – în afară de grăsimi, dulciuri și prăjeli (excepție fac răbdările prăjite). Doar că nu mai înghit un pui la o masă, ci în câteva zile. E o dietă pe bază de foame și de speranță. Plus sport. Mai-puținul de acum este singurul antidot al prea-multului dinainte. Nu cred în dietele minune, vândute pe internet, care îți promit că mănânci până nu mai poți și slăbești.

Cel mai mult regret slănina afumată. Dacă ar fi existat meseria asta, m-aș fi făcut mâncător de slănină afumată. Cu ceapă de apă și cu pâine la țest. Aș fi luat premii, aș fi fost un profesionist respectat.

3. Pentru mine fructele si legumele au o poezie aparte. Pentru tine care sunt cele mai lirice ?

         – Și pentru mine la fel. Sunt pline de poezie. Probabil de asta nu mai scriu versuri de vreo douăzeci de ani: a fost suficient să încep să mănânc legume și fructe, mi-au asigurat ele necesarul de poezie. Dacă-ți amintești, în vremile trecute, când scriam amândoi versuri și mergeam la cenacluri prin Iași, eram carnivor și evitam apa potabilă. Atunci nu-mi ajungea poezia mea, o citeam și pe-a altora.

Cele mai bune fructe sunt fructele de mare. Dar nu le mănânc fiindcă mi-e milă de ele. Sunt de privit, nu de mâncat. Îmi place cum arată și fructul de kiwi în secțiune. E o capodoperă a naturii, un triumf al fotosintezei, artă și clorofilă. E dovada că și copacii au geniu. Este unul dintre puținele fructe pe care întâi le admir, abia apoi le mănânc. Importurile afectează negativ economia României, știm, dar importatorilor de kiwi nu le poți reproșa nimic. Par să fie niște afaceriști sensibili.

Ca să răspund totuși serios la întrebare, eu nu percep lirismul fructelor și al legumelor. Dacă-l simțeam, eram Emil Brumaru. El e un mare poet, vede poezia unde eu văd doar un aprozar, eventual și pe aprozăreasă.

4. Desertul favorit este….?
         – Ceva dulce. Orice. Dacă e dulce, e bun. Dar acum, fiind la regim, dacă e bun, e rău. Acum desertul e nimic. Mi-am procurat un cui mare, imaginar, și-mi agăț în el toate poftele. E singurul fel în care obezii ies la agățat.

5. Dacă ți s-ar solicita sprijinul pentru promovarea unei alimentații sănătoase în rândul copiilor ai accepta? Crezi că este necesară?

– E necesară, iar educația alimentară ar trebui să fie și obligatorie. Dar să vorbesc eu, obezul, despre alimentație sănătoasă, e ca și cum ai aduce fetele de pe Centură să țină predici morale în biserică. Cel mult pot fi plimbat ca ursul, în scop didactic, la gât cu o pancartă pe care să scrie: „Cine va face ca mine ca mine o să pățească”. Pot să și cânt prin metrou, alături de aurolaci: „Mamelor de la orașe/ Ce-aveți un copil sau doi,/ Nu-i lăsați să se îngrașe,/ S-ajungă ca Ilișoi!”. Fac și educație, poate îmi iese și un bacșiș, că și-așa nu am luat salariu de trei luni.
6. Un singur cuvânt despre blogul „Prăjiturici și alte dulciuri”.

– Mâncațileaș!

DSCF5545

Multumesc mult Viorel Ilisoi si promit ca fac un desert ceva mai dietetic …atunci cand vii la Iasi!

Berti Barbera in vizita la Prajiturici

BertiArk2_028

M-am bucurat tare mult cand Berti Barbera mi-a trimis raspunsurile !!!  …asta pentru ca  imi place mult cum canta ,dar mai ales admir personalitatea lui, atat cat am avut puterea sa intrevad. Berti Barbera  s-a nascut la Radauti, ( la o aruncatura de bat de locul nasterii mele) traieste in Bucuresti si canta al naibii de bine folosind o multitudine de instrumente, total neobisnuite pentru majoritatea dintre noi. Am uitat ceva important :JAZZ, asta e cuvantul ce are legatura cu Berti, iar de vreti sa-l auziti la radio o puteti face in fiecare joi, ora 19  la Radio Romania Muzical unde prezinta emisiunea „Jazzy Hour”.

Nu am o cultura muzicala care sa ma indreptateasca sa fac comentarii in acest domeniu, dar atat va zic : ascultati-l !!!

Multumesc Berti Barbera ! Vizita ta ma onoreaza si sper ca atunci cand ajungi la Iasi sa pot veni sa te vad.

1. Copilaria este radacina noastra, din ea crestem si infrunzim si tot ea sta ascunsa in buzunarele noastre. Copilaria este intensa si are gust, miros, sunet si multa iubire. Care este gustul copilariei  tale ?

…copilaria mea are un gust intens si bogat, ca acela al mancarii adevarate. Am trait pe o strada pe care convietuiau mai multe natii, mai multe culturi, iar toate cele ce mi se aratau m-au invatat sa accept diversitatea. Multe dintre mancarurile facute de bunica mea au denumiri transmise folcloric, nu stiu cum se scriu corect, in schimb mirosul, gustul, forma, consistenta, imi sunt foarte vii in memorie. Da, am emotii de fiecare data cand gust din nou acele bunatati, iar orice produs natural din piata de la Radauti ma aduce la extaz palatinal.

2. Fructele si legumele sunt pline de viata, ele ar trebui sa fie zilnic pe masa noastra . Mie mi se par si foarte poetice. Ce leguma sau fruct au poezie pentru dvs.

Am avut un nuc in curte la Radauti si doi nuci in curte la Suceava, deci prima poezie ar fi un iamb despre viata mea in copac. Ar mai fi despre citrice, care erau in fel de drog la care aveai acces doar o data pe an, despre bananele pe acre le asteptam sa se coaca in dulap. Si ar mai fi merele, perele, prunele si ciresele pe acre le furam de la vecini.. 

3. Exista vreun aliment pe care nu-l suportati?

Resping tot ce inseamna junk food si mancare gatita la norma. Adica peste jumatate din ce putem cumpara.

4. Un fel de mancare preferat?
Nu. Prefer momentul descoperirii unei mancari noi si bine gatite.

5. Daca vi sr solicita sprijinul intr-o campanie de promovare a alimentatiei sanatoase la copii ati accepta?

Cu siguranta, fara ezitare…

6. Un singur cuvant ce ar defini blogul https://prajituricisialtedulciuri.wordpress.com/

„YUMMY” 🙂

Gheorghe Florescu in vizita la Prajiturici

 Gheorghe Florescu

Pe domnul Gheorghe Florescu l-am vazut prima data intr-o emisiune a TVR-ului, acu vreo 2-3 ani  si  m-a cucerit pe loc.   Pentru ca mi-a starnit interesul am comandat si cartea dumnealui „Confesiunuile unui cafegiu”, o carte pe care o recomand tuturor iubitorilor de literatura de calitate. Gheorghe Florescu si-a trait viata in jurul cafelei iar daca doriti sa aflati povesti din Bucurestiul de odinioara, cu amanunate picante sau triste, cu personaje importante ale vremii si cu descrieri absolut minunate , cartea asta va satisface multe curiozitati.

Ghe.Florescu

In  zilele noastre domnul Florescu se ocupa de cafea si nu numai. Este iubitor de delicatese, arta si bun gust iar la  magazinele dumnealui     http://www.delicateseflorescu.ro/ alaturi de cafea, ceai, ciocolata sau vin gasesti calitate si nu in ultimul rand gasesti o poveste  adevarata pentru fiecare.

Multumesc domnule Florescu! Pasiunea cu care faceti lucrurile , pasiunea pentru cafea ne invata o lectie, cea a lucrului bine facut.

Multumesc inca o data ca ati raspus la intrebarile Prajituricilor!

1. Copilaria este radacina noastra, din ea crestem si infrunzim si tot ea sta ascunsa in buzunarele noastre. Copilaria este intensa si are gust, miros, sunet si multa iubire. Care este gustul copilariei dvs.?

Gustul copilariei mele este unul dulce-amarui. Dulce, pentru ca era copilarie, iar amarui din motivele pe care le cunoasteti deja din cartea mea.

2. Fructele si legumele sunt pline de viata, ele ar trebui sa fie zilnic pe masa noastra . Mie mi se par si foarte poetice. Ce leguma sau fruct au poezie pentru dvs.?

Ciresele, perele si rosiile.

3. Exista vreun aliment pe care nu-l suportati?

Da, prazul (desi mama mea era olteanca).

4. Un fel de mancare preferat?

Pui cu tarhon.

5. Daca vi s-ar solicita sprijinul intr-o campanie de promovare a alimentatiei sanatoase la copii ati accepta?

Atunci cind ai grija sa oferi clientilor tai exclusiv produse de cea mai buna calitate si ii sfatuiesti sa fie ponderati in consum, cred ca se poate spune ca promovezi alimentatia sanatoasa. Magazinul meu are si o gama destul de extinsa de dulciuri pentru copii, unele dintre care sint bio, deci se poate spune ca, in acest mod, fac deja campanie. Ma bucura sa vad ca tot mai multi copii apreciaza si ciocolata neagra, care este cea mai sanatoasa.

6. Un singur cuvant ce ar defini blogulhttps://prajituricisialtedulciuri.wordpress.com/

Incintator.

  Acestea fiind spuse,  nu urmeaza decat ca atunci cand ajung la Bucuresti sa merg sa-l cunosc personal, sa „fur” un autograf si sa beau o  cafea Avedis!
Delicatese Florescu

Nuami Dinescu in vizita la Prajiturici

Nuami Dinescu

Seria miniinterviurilor mele incepe cu Nuami Dinescu si ii multumesc mult pentru raspunsul promt si calduros.

Nuami, inainte de a fi o actrita iubita si talentata este o persoana cu suflet mare, sensibila si profunda. Cand am vreme citesc postarile ei  si sper ca in curand sa citesc cartea  „Eu nu sunt Tanta” , proaspat lansata. O astept asadar la lansarea de la Iasi, musai cu ceva bun!

Intrebarile sunt simple si vreau sa ilustreze putin din ascunzisurile bucatariei , gustul copilariei si muzicalitatea culinara. Mancarea e altfel atunci cand te imprietenesti cu ingredientele , cand cunosti sunetele tainice ale bucatariei  iar miresmele au radacini .

Multumesc Nuami !

1.     Copilaria este radacina noastra, din ea crestem si infrunzim si tot ea sta ascunsa in buzunarele noastre. Copilaria este intensa si are gust, miros, sunet si multa iubire. Care este gustul copilariei dvs.?

Mirosul este verde, cald, curat. Verde de la verdele din fiecare primavara care poposea  pe masa noastra – urzici, stevie, macris, unturica…in incercarea mamei de a ne tine vigurosi si pregatiti pentru scoala. Urmau povestile cu Ali Baba si cei 40 de hoti sau povestile cu zmei si feti frumosi pe care nu le spunea tata in timp ce mama pregatea masa.Daca ma gindesc strict la gust mi-e greu sa definesc…avea de toate dulce, cald, rafinat.Si o aroma puternica de liniste, lipsa de griji si joaca de copii pentru care cataratul in copac nu era o aventura ci un lucru normal.

2. Fructele si legumele sunt pline de viata, ele ar trebui sa fie zilnic pe masa noastra . Mie mi se par si foarte poetice. Ce leguma sau fruct au poezie pentru dvs.?

Patrunjelul …are culoare, frumusete, miros..si vitamina C. Un manunchi de patrunjel consumat zilnic asigura necesarul de vitamina C pntru o zi.Cind imi cumpar patrunjel vin cu el in mama ca si cum as avea flori!

3.   Exista vreun aliment pe care nu-l suportati?

Nu.

4.  Un fel de mancare preferat?

Imi plac salatele in mod deosebit! Si pestele .

5. Daca vi s-ar solicita sprijinul intr-o campanie de promovare a alimentatiei sanatoase la copii ati accepta?

 Da, cu mare drag!

6. Un singur cuvant ce ar defini blogul https://prajituricisialtedulciuri.wordpress.com/

Inovator!

Nuami a trimis si o poza cu o salata , tocmai din bucataria ei! Verdele asta insufleteste!

salata Nuami Dinescu

Post Navigation