Prăjiturici şi alte dulciuri.

Archive for the category “Glazuri și sosuri.”

Sirop de coacaze negre

sirop coacaze2

Despre coacaze …numai de bine.  Le ador , le alint si ma bucur de gustul lor in fiecare  vara. Bogate in vitamina C , coacazele negre ajuta sistemul imunitar, cel nervos , digestiv… Un medic zicea ca nu ar trebui sa lipseasca din nici o casa siropul de coacaze.

coacaze

Pana gasesc eu o reteta de sirop la rece (ca asta este cel mai eficient) va las o reteta de sirop fiert. Siropul de coacaze negre il puteti folosi pentru baut (cu apa minerala rece) , pentru a imbogati deserturi sau a da culoare.

Ingrediente:

–         800g coacaze negre bine coapte (atat am avut)

–         800g zahar

–         600ml apa

–         1/2 lamaie

Mod de preparare:

Coacazele se spala bine si se desprind bobitele din ciorchini. Intr-o cratita mai mare se pun bobitele si se sfarma pana compozitia devine ca un cir. Eu mi-am bagat mainile si am trebaluit dar puteti face operatia asta cu ajutorul unui mixer vertical.

coacaze.4jpg

La aceasta compozitie am adaugat 600ml de apa si 100g de zahar . Compozitia astfel formata o lasati sa stea la rece peste noapte sau cel putin cateva ore.

A doua zi strecurati totul printr-un tifon sau panza alba .

coacaze5

Adaugati zaharul ramas si puneti la fiert potrivit. Coacazele negre gelifica repede asa ca siropul nu trebuie fiert mult deoarece ….poate deveni peltea.

Nu uitati sa strangeti spuma iar cand este aproape gata sa adaugati zeama de lamaie.

Siropul se lasa la racit in vasul in care a fiert. Se toarna rece in sticlute curate si uscate. Eu ca sa fiu sigura, dup ace spal bine sticlele si le clatesc le tin un pic in cuptor la 120 grade.

sirop coacaze

Inchideti bine sticlele, etichetati-le si nu uitati ca siropul de coacaze negre va impresiona intotdeauna. Al meu a impresionat la Campionatul International de Gatit !

sirop coacaze3

Spor la treaba!

 

Serbet de visine

serbet de visine1

Anul asta mi-am propus sa deslusesc tainele sebetului si dupa serbetul de trandafiri iata ca vine si serbetul de visine.

Este sezonul visinelor, dulci acrisoare se vor regasi intr-un desert uitat de multa lume:serbetul de visine.

Ingrediente:

–         350 ml suc de visine

–         1 kg zahar

–         1/2 lamaie

Mod de preparare:

Sucul de visine se obtine prin stoarcerea fructelor si apoi strecurarea acestuia. Acesta, impreuna cu zaharul se pun la foc mic pana la topirea celui din urma. Cand zaharul s-a topit dam focul la cea mai mare treapta.

Avem grija sa strangem bine spuma, sa mestecam din cand in cand dar si sa surprindem momentul cand trebuie sa luam compozitia de pe foc. Intr-un pahar cu apa rece picuram cate putin sirop si atunci cand siropul nu se imprastie in apa ci se transforma intr-o bobita inseamna ca e gata!

serbet de visine2

Luam oala de pe foc si lasam la racorit. Atunci cand degetul suporta temperatura compozitiei a sosit momentul cand incepem frecarea serbetului.

Asta nu e o treaba usoara, eu m-am ales cu ceva besici la mana si am strigat dupa ajutor . Cu o lingura de lemn mestecam intr-un singur sens mentinand acelasi ritm. Cand serbetul isi schimba culoarea , adica se deschide, adaugam zeama de lamaie si mestecam in continuare.

Serbetul trebuie sa aiba consistenta unui aluat potrivit spre moale.

serbet de visine3

Recunosc ca mai am de muncit sa declar ca serbetul meu e reusit, dar atunci cand ajung in zona manastirilor din Neamt sper sa pot “smulge” niste secrete!

Daca vreti sa va aventurati sper ca explicatiile mele sa va fie de folos.

serbet de visine.7jpg

A , si nu uitati serbetul se serveste cu un pahar de apa rece!

Caramel sarat , fita sau woow?

Caramel sarat.3jpg

In ultimul timp tot am auzit de caramel sarat si tare mi-a starnit interesul . Asa ca musai trebuia sa incerc si eu, iar apoi sa impartasesc cu voi .

Reteta am luat-o de la  Mihaela, fata talentata si cu un blog tare fain.

Ingrediente pentru 4 portii:

–         125 g zahar

–         240g de smantana dulce

–         3 galbenusuri

–         1 lingurita rasa de sare de mare

–         1 lingura unt (asta l-am adaugat eu la reteta originala)

Mod de preparare:

Intr-o cratita cu fund dublu se pune zaharul la caramelizat, bineinteles la foc  mic. Cand acesta a capatat o culoare aramie si nu maronie, se ia de pe foc  si se toarna smantana. Aici sa nu va speriati, ca o sa se bulbuce putin zaharul ,dar noi il amestecam cu atentie (de preferat cu o lingura de lemn). Punem iar cratita la foc mic pana se dizolva total zaharul si mestecam continuu.

Caramel sarat

Galbenusurile se bat bine iar peste ele vom turna incet caramelul. Nu uitam sa mestecam. Compozitia obtinuta se toarna iar in cratita si se adauga sarea si untul . Totul se pune la foc mic pana se ingroasa putin.

Caramelul obtinut se toarna in boluri mici sau in cescute si se da la rece pentru 2-3 ore. El se poate folosi si la torturi  sau prajituri.

Noi am servit caramelul rece, cu lingurita si ne-am bucurat de senzatii noi.

Caramel sarat2

Ca niste concluzii:

–         caramelul sarat e altceva si daca vreti sa surprindeti cu siguranta o veti face;

–         daca eliminati sarea veti obtine un caramel clasic;

–         gustul sarat nu este pronuntat ci doar invaluiri subtile

Daca v-am facut curiosi astept impresii.

Caramel sarat4

Navigare în articole